Companiile mici și mijlocii încă sunt în procesul de adopție a sistemului cloud, iar pentru majoritatea dintre ele, trecerea la un serviciu de e-mail în cloud este primul pas. Într-adevăr, acesta se află în topul celor mai populare aplicații cloud folosite de companii, conform celui mai recent raport realizat de Kaspersky Lab. Un nou serviciu de securitate de la Kaspersky Lab include acum tehnologiile de detecție Next Generation, bazate pe învățarea automatizată și informații despre amenințări trimise în timp real către sistemele de e-mail din cloud, asigurând o protecție îmbunătățită pentru Exchange Online din Microsoft Office 365.
„Ținând cont de faptul că zilnic sunt trimise milioane de e-mail-uri, nu trebuie decât ca unul singur să conțină un fișier infectat cu ransomware sau un link de phishing, pentru a afecta sau chiar a distruge activitatea unei companii,” precizează Vladimir Zapolyansky, Head of SMB Business la Kaspersky Lab. „Odată cu lansarea acestui nou produs, le putem furniza utilizatorilor noștri care migrează către serviciul cloud Microsoft Exchange in Office 365 tehnologii de securitate Next Generation pentru a le proteja comunicarea pe e-mail, indiferent dacă este găzduită la sediul propriu sau în cloud.”
E-mailul se află încă la îndemâna infractorilor cibernetici
Trimiterea și primirea de e-mail-uri fac parte din rutina zilnică de business, așa că nu este de mirare că infractorii cibernetici sunt mereu în căutarea unor noi posibilități de folosire a acestui sistem în interesul lor. Conform unui recent raport trimestrial privind mesajele spam, a existat o creștere semnificativă a infracțiunilor în campaniile de phishing și spam. În special pentru companiile mici și mijlocii, acest lucru înseamnă că administratorii IT trebuie să petreacă mai mult timp pentru a șterge e-mail-urile irelevante și a recupera mesajele șterse din greșeală, în loc să lucreze la sarcini IT importante.
În plus, e-mail-urile irelevante devin o amenințare reală pentru companii în cazul furtului datelor de autentificare ale angajaților sau al răspândirii de malware în fișierele trimise pe e-mail. În 28% dintre atacurile direcționate care au avut loc în acest an, folosirea metodei de phishing/ inginerie socială a fost un factor major care a contribuit la realizarea acestor atacuri .
Protecție esențială pentru e-mail: la sediu și în cloud
Pentru a răspunde acestor probleme de securitate și a ajuta companiile mici și mijlocii să își protejeze sistemele de e-mail de la sediul propriu, Kaspersky Lab oferă securitate pentru servere de e-mail și gateway-uri de mail ca soluții direcționate. În acest an, ne lărgim portofoliul pentru IMM-uri prin adăugarea unui nou produs, Kaspersky Security for Microsoft Office 365, pentru a extinde protecția la serviciul de e-mail în cloud Exchange Online din gama Microsoft Office 365.
Alături de protecția built-in de la Microsoft, soluția de securitate rezultată furnizează utilizatorilor Microsoft Office 365 o protecție îmbunătățită împotriva programelor ransomware, a fișierelor infectate, a mesajelor spam, a phishing-ului (inclusiv Business E-mail Compromise- BEC) și a amenințărilor necunoscute. Gama tehnologiilor de securitate Next Generation, activate în produs, include un motor anti-phishing, bazat pe o rețea neuronală, detecție pe baza învățării automatizate, sandboxing, filtrarea fișierelor incluse în email și acces la rețeaua globală de informații despre amenințări a Kaspersky Lab. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul tehnologiei HuMachine de la Kaspersky Lab, care îmbină expertiza umană cu o cantitate enormă de informații despre amenințări și învățare automatizată pentru a proteja împotriva oricărui tip de amenințare pe care ar putea să o întâmpine o companie.
Integrare facilă în cloud și ușurința administrării
La fel ca Microsoft Office 365, produsul Kaspersky Lab este găzduit în cloud, ceea ce oferă un management convenabil și flexibil atât al e-mail-ului, cât și al securității. Kaspersky Security for Microsoft Office 365 are mai multe avantaje pentru IMM-uri, cum ar fi configurarea simplă și integrarea cu Exchange Online, un tablou de bord ce arată statistici despre amenințări, precum și abilitatea de a face backup și de a recupera e-mail-urile șterse.
Noul produs este gestionat dintr-o singură consolă de administrare în cloud. Companiile MSP (Managed Service Providers) sau MSSP (Managed Security Service Providers) și administratorii IT externi vor beneficia de flexibilitate, care permite o gestionare mai simplă a protecției pentru diferite organizații. De asemenea, produsul poate funcționa pe mai multe conturi pentru administratori diferiți.
Kaspersky Security for Microsoft Office 365 este disponibil online la nivel global. Pentru mai multe informații despre produs și pentru un test gratuit de trei zile, vă invităm să vizitați site-ul cloud.kaspersky.com. Clienții pot, de asemenea, să achiziționeze Kaspersky Security for Microsoft Office 365 de la partenerii Kaspersky Lab, începând cu data de 8 februarie.